Distribuie
Cum îți extinzi rețeaua de conexiuni pe LinkedIn
LinkedIn este cea mai mare rețea profesională din lume, cu aproximativ 830 de milioane de membri din 200 de țări. LinkedIn este pe locul 31 în topul celor mai vizitate website-uri din lume și 41% din milionarii lumii au profil de LinkedIn.
Oricine ești și orice faci, este o idee bună să ai un profil de LinkedIn. Ideal, este să ai un profil optimizat, all-star. Pentru asta, asigură-te că ai:
- cel puțin 50 de conexiuni
- o poză de profil de bună calitate
- principale secțiuni completate.
LinkedIn este o rețea de socializare, deci cel mai bun lucru pe care îl poți face este să...socializezi. Crearea unei rețele de conexiuni relevante pentru cariera ta te poate ajuta să accesezi noi oportunități profesionale.
Dacă ești la început de carieră, vrei o schimbare de job sau chiar o schimbare a domeniului în care lucrezi, atunci ar fi bine să incluzi activitatea pe LinkedIn în strategia ta. Aici te poți conecta cu recruiteri din agenții de recrutare, cu reprezentanți ai departamentelor de HR, persoane de decizie din companii, potențiali mentori și alte persoane din industria pe care o vizezi.
Te încurajez să petreci zilnic câteva minute pentru a te conecta cu persoane noi, formulând un mesaj personalizat. Vizualizează profilul persoanei respective și fă referire la un element care îți atrage atenția sau la un subiect pe care îl aveți în comun.
Iată un exemplu de mesaj personalizat:
Bună Elena,
Am văzut că ai postat un articol recent despre salariile din domeniul IT. Îmi doresc o reconversie în acest domeniu și m-aș bucura să detaliem acest subiect. De asemenea, mi-ar face plăcere să faci parte din rețeaua mea de conexiuni.
Zi frumoasă!
Camelia.
Unele persoane îți vor răspunde, unele nu. Nu te lăsa descurajat de lipsa de răspuns. Orice ai nevoie, este suficient ca o singură persoană să spună DA. Gândește-te la acest demers ca la unul de vânzări: dacă 2 din 10 persoane îți răspund, ai o conversie foarte bună!
Extra tip: înainte să dai cerere de conexiune, pune comentarii la 1-2 postări de ale persoanei respective. Vei crea un sentiment de familiaritate și este mult mai probabil să primești un răspuns pozitiv.
Dacă nu știi pe cine să adaugi în rețeaua ta, începe cu ai tăi colegi de muncă și cu alte persoane pe care le cunoști deja. LinkedIn își va face magia și va începe să îți recomande persoane relevante pentru tine.
De asemenea, folosește cu încredere funcția de căutare, aplicând diverse filtre, inclusiv domeniul de activitate și locația.
Un alt mod de a extinde rețeaua ta de conexiuni, este să faci o listă cu agenții de recrutare și să te conectezi cu cineva din cadrul companiei. Atenție! Cere întotdeauna permisiunea înainte de a trimite un document.
Ar fi bine ca strategia de căutare a unui job să conțină și o listă de companii țintă, în care ți-ar plăcea să lucrezi. Dacă ai o astfel de listă, te poți conecta cu persoane din departamentul de HR sau cu managerii de departamentul în care ai lucra. De asemenea, vei ieși în evidență ca fiind un candidat proactiv, cu inițiativă, care cunoaște compania și se potrivește cu a ei cultură organizațională.
Păstrează în minte că, în cazul unei reconversii profesionale, ai nevoie de o nouă rețea de conexiuni, asociată cu domeniul de activitate pe care îl dorești. Cea veche nu mai este relevantă pentru tine. În acest sens, te invit să cauți persoane care au ajuns la nivelul de carieră dorit de tine sau chiar au făcut aceeași tranziție în carieră, pentru a obține informații despre traseul profesional, despre provocările din domeniu și despre modalități de a accelera procesul.
Ca să atragi multe vizualizări pe al tău profil și să primești cereri de conexiune la rândul tău, socializarea este din nou, cheia. Interacționează cu postările care îți atrag atenția, exprimă-ți aprecierea și scrie comentarii care generează conversații. Dacă ai timp și disponibilitate, ar fi minunat să împărtășești din experiențele tale profesionale sub forma unor postări, care îți cresc vizibilitatea și credibilitatea în rețea.
Conexiunile umane și recomandările directe sunt din ce în ce mai importante în procesul de recrutare. Discuțiile cu oamenii sunt o idee bună, indiferent de context.
Nu în ultimul rând, acordă atenție setărilor din profilul tău. Dacă vrei să fii găsit de recruiteri, asigură-te că setezi opțiunea open to work. Această setare poate fi una discretă, vizibilă doar pentru recruiteri, sau publică, vizibilă pentru întreaga rețea. E alegerea ta.
De asemenea, asigură-te că al tău profil este vizibil pentru oricine – nu e locul pentru secrete – și că orice utilizator LinkedIn îți poate trimite un mesaj.
Alocă-ți zilnic timp de petrecut pe LinkedIn și îți promit că vei vedea rezultatele efortului tău!
Citește toate articolele despre
Workforce planningDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Workforce planning
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.md