Kaufland Moldova Kaufland Moldova
Kaufland Moldova

Kaufland Moldova

4.18

84 evaluări

Poveștile Oamenilor din #TeamKaufland / Gheorghe, Șef Raion

29.01.2025

Gheorghe face parte din echipa Kaufland Moldova încă de la deschiderea primului magazin.

Interviu cu Gheorghe, Șef Raion

Cum ai ajuns să lucrezi la Kaufland? 

Lucram la o patiserie când am văzut anunțul pe Facebook despre noua poziție vacantă. Mi-am zis să încerc și, după interviu, am fost angajat în departamentul Brutărie. A urmat o perioadă de școlarizare în unul din primele magazine Kaufland din Republica Moldova, în care am făcut cunoștință cu procesele interne. De atunci, am lucrat pe mai multe raioane până am ajuns în cel de Legume și Fructe sau OG, cum îi zicem noi, unde activez și în prezent.  

În toți acești ani am învățat să fiu mai organizat, să gândesc lucrurile pas cu pas. Sistemele bine puse la punct de la Kaufland chiar îți fac munca mai ușoară. În plus, am învățat ce înseamnă să lucrezi cu oamenii – fie că sunt colegi, fie că sunt clienți.

Ai trecut prin mai multe raioane. Care a fost cel mai interesant pentru tine?

Fiecare raion a fost interesant în felul său, nu aș putea să aleg unul. În departamentul de Legume și Fructe, provocarea e să te asiguri mereu că produsele sunt proaspete și arată cât mai atrăgător pentru clienții noștri. M-a atras mereu ideea de a înțelege cum funcționează lucrurile – de la cum se lucrează cu scannerul până la cum se aplică prețurile. Sunt de felul meu curios și mă adaptez ușor la ceea ce este nou, iar la Kaufland nu doar că învăț, dar și aplic în fiecare zi lucrurile învățate.

Cum gestionezi diverse situații în comunicarea cu clienții ?

Mie îmi place să interacționez cu clienții, pot spune că avem o relație prietenoasă. Îmi place să îi ajut să găsească produsele pe care le caută și să le ofer mai multe informații despre acestea. Dacă întâlnesc un client supărat, încerc să îl ascult și să găsesc o soluție potrivită pentru el. Cred că cel mai important e să rămâi calm și empatic în astfel de circumstanțe.

Dacă ar fi să descrii o zi la Kaufland într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

Ordonată. Totul e pe pași, bine planificat, iar asta mă ajută să lucrez eficient. Chiar dacă ritmul e rapid, știi exact ce ai de făcut și cum. Procesele sunt super bine gândite, totul e logic. Fiecare acțiune are un sistem clar, iar asta îți dă siguranță că faci lucrurile bine.

Știm că ai o pasiune pentru box. Cum te-a influențat acest sport în viața personală și profesională?

Sportul m-a învățat disciplină și reziliență. Am început cu boxul când eram mic, inspirat de Mike Tyson. Am continuat 12 ani, nu pentru competiții, ci pentru mine. Iar acest lucru m-a ajutat să îmi îmbunătățesc sănătatea. După box, am încercat Triathlon Forță, unde chiar am participat la competiții. Toate acestea au contribuit la perseverența mea și m-au determinat să nu renunț ușor.

Ce faci în zilele libere? Cum arată o zi perfectă pentru tine?

Zilele libere sunt despre familie și prieteni. Dimineața mă trezesc devreme, îmi pregătesc micul dejun și mă uit la un film. Îmi place să ies la plimbări, iar acestea se sfârșesc tot la Kaufland, unde îmi fac cumpărăturile. Uneori merg să îmi revăd mama sau frații, alteori mă reîntâlnesc la un film cu prietenii. O zi perfectă pentru mine înseamnă timp petrecut cu cei dragi.

Ce-ar fi dacă…? Cum îți dorești să arate viitorul tău?

Vreau să continui să cresc aici, să învăț mai multe și să îmi depășesc limitele. Kaufland e un loc unde chiar ai oportunități de dezvoltare. Mă văd tot aici, poate pe un post mai avansat. Important e să fac lucrurile bine și să rămân curios.