Care este de fapt rolul HR-ului în organizații?

Știi cum e atunci când mergi la o adunare socială (o aniversare, o petrecere, un event de networking, de fapt orice eveniment la care mergeam cu toții în era pre-COVID) și atunci când cunoști oameni noi, imediat după ce afli care le e ocupația, intrați într-un subiect pe o temă legată de job-ul lor? Dacă interlocutorul e bucătar, nu reziști să-i spui că tu nu crezi în ceapa caramelizată, dacă e mecanic auto, în sfârșit ai ocazia să ceri o a doua opinie despre baia de ulei și, dacă e nutriționist, sigur încerci să afli dacă e chiar așa păcat nutrițional să razi brânză peste cartofii prăjiți. Mă rog… sigur ați înțeles ideea.

La aceste petreceri eu sunt omul de resurse umane. De la întrebări despre legalitatea contractelor, despre abuzuri ale angajatorilor, până la discuțiile mele preferate despre leadership. Mai mult, intervievând peste 1.000 de oameni pentru a scrie cartea mea, mă expun la o sumedenie de interacțiuni pline cu tâlc. Nu o să vă povestesc acum despre toate, ci despre o esență a lor! Atunci când oamenii vin către mine și-mi povestesc despre orice tip de problemă au ca angajat, prima mea reacție este un îndemn de a se adresa echipei/omului de HR din organizație. Fac asta pentru că eu, așa am simțit mereu când am fost in acest rol, că sunt acolo pentru a-i servi pe oameni în timp ce mă preocup și de business. Și aici începe să se definească adevărata percepție a angajatului despre HR. Aud răspunsuri din cele mai diverse, dar în esență majoritatea vocilor, la unison, spun ca „HR-ul e degeaba”. Ba că nu-i interesează, ba că țin partea companiei, ba mai mult… că nu știu nimic.

Pentru mine asta doare. Pentru că știu că există oameni dedicați în domeniul resurselor umane. Pentru că știu că oamenii ce-și aleg această meserie aleg să se preocupe de alții mai mult decât de ei înșiși. Și pentru că știu, că uneori, sunt prinși între ciocan și nicovală, în acest tango al business-ului în care noi, profesioniștii de HR pare că avem mereu de făcut o alegere între oameni și cifre.

Cred că ceea ce apasă și mai mult este această divizare între „noi” (angajații) și „ei” – reprezentanții angajatorului (HR și manageri), când, de fapt, suntem cu toți în aceeași barcă și încercăm împreună să navigăm prin ape tulburi, mai ales în aceste vremuri. Mă întreb cum ar arăta performanța în companii, dacă am fi constant un „noi” închegat și am fi acolo, unul pentru celălalt.

Echipa de resurse umane va fi mereu inima unei organizații. Și, la fel ca inima, este un mușchi extrem de muncitor și pompează în organizație un spirit de cooperare, motivație și, uneori, în companiile de dimensiuni mai mici chiar un sentiment de comunitate. Am rămas ca societate fixați pe imaginea „doamnei de la personal”, cea care nu putea da informații fără aprobare și avea un scop unic în fișa postului: să ne plătească. Însă astăzi, omul de HR este omul oamenilor. Traduce emoțiile angajatului în cifre de business pentru a face înțeleasă nevoia organizației în fața board-ului, preocupat de cele mai multe ori doar de profit. Dar nu… omul de resurse umane e preocupat de bunăstare. Vrea ca angajatului să-i fie bine, pentru că știe că, inevitabil, starea de bine se reflectă (și) în performanță.

Omul de resurse umane este un fin observator și știe imediat când ceva nu face click în cultura organizațională.

Omul de resurse umane vede potențial peste tot și investește energie și încredere în a-l cultiva. De aceea depune atât de mult suflet în fiecare proces de recrutare, selectând atent următorii membri ai echipei „noi”.

Omul de resurse umane, acolo unde organizarea permite, face salariile mai devreme. Și speră că, dacă sunt gata, colegii de la contabilitate, fac plata repede și le fac o bucurie angajaților. Poate chiar de Crăciun… sau în septembrie, pentru că știu că angajații trebuie să pregătească copii de școală.

Omul de resurse umane se gândește din februarie ce să le ia cadou de Crăciun angajaților. Pentru că știe că e greu cu jonglatul bugetelor și face planul din timp, pregătește terenul, pentru că vrea neapărat ca oamenii să simtă sărbătorile împreună, ca echipă.

Omul de resurse umane e mereu disponibil, daca ai nevoie de cineva să te asculte și să te îndrume în traseul tău profesional.

Omul de resurse umane… e tot OM. Și are zile bune, și zile mai puțin bune. Și are momente în care e nevoie să dea feedback negativ unui candidat cu care avea o conexiune faină. Alteori, e nevoit să anunțe colegi dragi că nu mai e nevoie de ei în organizație. Și atunci când e la masa unde se iau decizii, e uneori singurul care mută firul discuției de la profit și cifre la oameni și încearcă să se asigure că orice decizie se ia în business, oamenii vor fi bine! Și, din păcate, se mai întâmplă ca omului de HR să nu i se ofere puterea de decizie necesară pentru a atinge cu adevărat perfomanța!

Așa că mi-aș dori ca oamenii să vadă toate cele de mai sus și multe altele în/despre oamenii de HR. Astfel a început misiunea mea de a eleva resursele umane: de a livra profesionistului de HR cursuri compacte, aplicabile și accesibile, pentru a deveni partenerul de business de care atât organizația, cât și angajatul au nevoie!