Plan de carieră: Cum să îl gândești și exemplu completat

02.02.2021
5 min
Plan de carieră: Cum să îl gândești și exemplu completat

Distribuie

Planul de carieră te ajută să îți dai seama dacă traiectoria ta profesională urmează cursul optim. Realizarea acestui plan implică o evaluare a situației profesionale din prezent și stabilirea unor obiective de carieră potrivite pentru skill-urile și interesele tale.

Poți crea un plan de carieră în orice etapă profesională te afli. Fie că ești încă pe băncile facultății, tocmai ai absolvit, vrei să-ți schimbi cariera sau îți dorești o promovare, un lucru este sigur: planul de carieră te va ajuta să stabilești obiective realizabile și să te concentrezi pe îndeplinirea lor.

În continuare ți-am pregătit un ghid despre cum să creezi un plan de carieră orientat spre rezultate.

 

Ce este un plan de carieră

Un plan de carieră este o strategie ce cuprinde obiective profesionale pe termen scurt și pe termen lung, precum și acțiuni pe care trebuie să le întreprinzi pentru a atinge aceste obiective.

Nu este necesar ca planul de carieră să vizeze o schimbare majoră în plan profesional, îl poți folosi pur și simplu pentru a învăța noi skill-uri în domeniul tău de activitate.

Poți realiza mai multe planuri de carieră de-a lungul vieții tale. Chiar îți recomandăm să faci un nou plan de carieră o dată la câțiva ani ca să vezi dacă punctul în care te afli pe plan profesional coincide cu interesele, valorile și nevoile tale de la momentul respectiv.

Dacă descoperi că te afli exact unde îți dorești, vei fi și mai motivat față de jobul tău actual, iar dacă constați că ai nevoie de o schimbare, poți opta pentru un post în cadrul aceleiași companii, la o companie diferită sau într-o altă industrie.

 

Cum să îți faci un plan de carieră

Procesul de creare a unui plan de carieră poate fi structurat în 3 pași mari:

1. Realizarea unei autoevaluări

Începe prin a pune pe o foaie următoarele lucruri:

  • Valorile tale - convingerile care îți influențează prioritățile. Exemplu: preferi eficiența și vrei să vezi rezultate concrete ale muncii tale;

  • Punctele tari și punctele slabe - competențele și abilitățile tale profesionale, dar și cele personale. Exemplu: ai o minte analitică, însă nu ai abilități de comunicare foarte bune;

  • Interesele tale - lucrurile pe care îți face plăcere să le faci. Exemplu: îți place să scrii și să îți exprimi creativitatea în diverse moduri;

  • Nevoile tale la locul de muncă - caracteristicile pe care vrei să le aibă locul de muncă ideal. Exemplu: îți dorești un job care nu are un program strict și unde nu trebuie să lucrezi peste program;

  • Nevoile financiare în raport cu stilul tău de viață - ce anume trebuie să îți ofere un job în ceea ce privește salariul și beneficiile ca să trăiești fără griji. Exemplu: Vrei un salariu ce depășește suma de 8000 MDL și un abonament medical la o clinică privată.

Astfel vei putea să stabilești obiective realiste, care se pliază pe cine ești și ce îți dorești pe plan profesional. Analizează jobul tău în raport cu ce ai scris pe foaie și încearcă să îți dai seama dacă ești mulțumit cu el sau îți dorești o schimbare.

 

2. Explorarea posibilităților

Dacă îți place industria în care activezi și vrei să continui să lucrezi la compania actuală, însă simți că nu te mai poți dezvolta pe postul pe care îl ai, analizează oportunitățile de avansare și asigură-te că ai skill-urile necesare pentru a promova. În cazul în care nu le ai, setează obiective care să te ajute să le dobândești.

Cochetezi cu o schimbare de carieră? Fă research și discută cu oameni care lucrează în industriile care te interesează. Doar așa îți poți da seama ce anume implică joburile respective, dacă ți se potrivesc și ce obiective trebuie să stabilești ca să ajungi acolo.

 

3. Conturarea unui plan de acțiune

Definește strategia care te va duce din punctul A în punctul B, stabilind obiective pe termen scurt (care pot fi atinse rapid) și pe termen lung (realizabile în câțiva ani).

Obiectivele te ajută să-ți organizezi timpul și resursele în mod eficient, ca să-ți atingi scopul. Ele trebuie să fie realizabile ca să te motiveze. În caz contrar, pot avea efectul opus, acela de a te demotiva.

Îți recomandăm să setezi obiective de carieră folosindu-te de acronimul SMART, care îți indică cele mai importante caracteristici pe care ar trebui să le aibă un obiectiv:

Specific - Este mult mai ușor să atingi un obiectiv precis, decât unul general. De exemplu, un obiectiv general este să înveți limbajul de programare javascript, iar un obiectiv specific este să citești o carte care îți prezintă bazele acestui limbaj de programare.

Măsurabil - Dacă obiectivul tău este măsurabil, îți poți da seama când l-ai atins sau cât mai ai până se întâmplă asta. Un astfel de obiectiv ar putea fi să obții cinci noi certificări în domeniul tău de activitate.

Abordabil - Un obiectiv nu ar trebui să fie nici prea ușor, dar nici prea prea dificil de atins. Altfel, riști să fii descurajat și să renunți la el. Această caracteristică depinde în totalitate de aptitudinile tale.

Relevant -  Obiectivul trebuie să fie relevant și să servească planului tău de carieră. Nu îți irosi timpul cu obiective care nu sunt importante și nu te ajută pentru scopul final.

(încadrat în) Timp - Stabilește un interval de timp pentru obiectivul tău. Termenele limită conferă un caracter urgent, care te va motiva să acționezi. Un obiectiv încadrat în timp ar putea fi să găsești un job nou în următoarele două luni.

 

Exemple de obiective de trecut în planul de carieră

  • Dobândirea unei diplome sau a unei certificări profesionale;

  • Schimbarea locului de muncă;

  • Îmbunătățirea abilităților de lucru în echipă;

  • Crearea unui website personal;

  • Participarea la mai multe evenimente (online) de networking și relaționare;

  • Creșterea parametrilor de performanță;

  • Îmbunătățirea abilităților de comunicare;

  • Reducerea numărului de ore de muncă, dar păstrarea nivelului de productivitate;

  • Găsirea unui mentor;

  • Crearea unui obicei de solicitare a feedback-ului;

  • Citirea unui număr de cărți publicate recent în domeniul de activitate;

  • Dobândirea abilității de a spune “nu” atunci atunci când primești un număr exagerat de proiecte sau un deadline absurd;

  • Obținerea unei promovări;

  • Schimbarea carierei;

  • Deschiderea unei afaceri personale;

  • Dobândirea unui post de manager;

  • Crearea unui brand personal;

  • Obținerea unei măriri salariale;

  • Dezvoltarea unor relații apropiate cu colegii de muncă și/sau clienții.

 

Model de plan de carieră completat

Poate părea copleșitor să faci primul tău plan de carieră, așa că ți-am pregătit un model de plan de carieră completat care să te ajute.

 

Plan de carieră

Post actual: account manager

Scop: obținerea postului de digital project manager

Valori

Respect, încredere, munca în echipa, organizare

 

Puncte tari

Abilitățile excelente multitasking și comunicare

Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat.

 

Puncte slabe

Lipsa experienței în coordonarea proiectelor

 

Interese

Marketing digital, publicitate, leadership

 

Nevoi la job

Program flexibil, oportunități de dezvoltare, echipă tânără, evenimente de team building

 

Nevoi financiare

Salariu peste 10000 MDL, bonuri de masă, abonament medical la o clinică privată.


 

Obiective

Pe termen scurt

Obținerea a 3 certificări de marketing digital, obținerea unei certificări de utilizare a Google Analytics. 

Pe termen lung

Coordonarea a minimum 2 proiecte pe postul actual, crearea unor relații mai apropiate cu membrii echipei și cu clienții, networking.

Skill-uri pe care le dețin acum:

Abilități foarte bune de comunicare şi relaţionare, organizarea timpului și a sarcinilor la locul de muncă, skill-uri de negociere, experiență în interacțiunea cu clienții, a instrumentelor Microsoft Office (Word, Excel, Powerpoint, Outlook);

Skill-uri pe care vreau să le dobândesc:

Gândire critică, skill-uri de leadership, asumare de riscuri, gândire strategică, cunoștințe marketing digital, abilitatea de a soluționa conflicte în cadrul unei echipe.

Concluzie

Te sfătuim să creezi un plan de carieră cel puțin o dată în viață, indiferent în ce stadiu al carierei te afli. Chiar dacă îl iei ca pe un simplu exercițiu și nu intenționezi să faci o schimbare de job atunci când începi, s-ar putea ca cel puțin să îți schimbi părerea pe parcurs, sau cel puțin să identifici câteva skill-uri pe care ai vrea să le dobândești.

 

Citește opinii despre companiile din Republica Moldova: https://www.undelucram.md/ 

Caută joburi: https://www.undelucram.md/locuri-de-munca 

Citește toate articolele despre

Fara categorie

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.md