Distribuie
Mit sau realitate: dacă ai copii și job, nu-ți mai rămâne timp pentru pasiuni profesionale
De când a apărut fetița mea, am simțit cum se modifică ierarhia aspectelor importante pentru mine. Evident, ea a urcat în topul priorităților. În primii ani după ce am născut, am devenit mult mai atentă la nevoile ei, am citit cărți despre educația copiilor, am avut perioade de epuizare psihică și fizică dar și bucurii care nu se compară cu altceva. După un timp însă, am reînceput să mă gândesc la viața mea profesională, la piesa care îmi completează puzzle-ul meu personal, ca individ. Îmi doream o schimbare, dar nu eram sigură ce mi s-ar potrivi. Te-ai aflat și tu în situația asta?
A fi părinte e un rol în sine și, cumulându-l cu un job full-time și alte responsabilități, pare să nu mai rămână timp pentru pasiuni. Oare? Eu spun că e un MIT. Și îți propun să îl demolăm împreună în următoarele rânduri.
Mai întâi, în dicționarul meu, pasiune profesională = o activitate în care te regăsești, îți face plăcere și o derulezi cu entuziasm + obții venituri pe baza ei. E mai mult decât o meserie sau un loc de muncă prin simplul fapt că există o conexiune clară cu motivațiile tale. De aici și dăruirea cu care îți îndeplinești sarcinile de serviciu, scânteia aceea de pasiune profesională face diferența. Indiferent dacă ești angajat, freelancer sau antreprenor.
Acum că știm ce e pasiunea profesională, hai să vedem cum o echilibrăm cu „meseria” de părinte.
1. Află care e pasiunea ta profesională. Pentru asta, poți folosi puținul timp care îți rămâne după serviciu și viața de familie pentru a participa la ședințe de orientare în carieră, coaching și research. Poți aloca 45 de minute de 3-4 ori pe săptămână.
2. Stabilește cum ajungi să o pui în aplicare. Indiferent dacă lucrezi deja în domeniu sau este necesară o reconversie profesională, e cazul să depui un efort în a-ți atinge scopul. Planifică pașii, resursele de timp, energie și bani, dacă e nevoie. Obține ajutorul celor din jur. Discută cu partenerul (partenera) de viață sau cu familia, arată-le cât de important este pentru tine să îți îndeplinești aceasta pasiune și pune pe hârtie tot ce ai nevoie. Poate fi vorba de niște economii pentru cursuri sau renunțarea la anumite aspecte neesențiale în beneficiul obiectivului final. Găsește-ți un mentor sau o persoană care are experiență în domeniul respectiv și te poate ghida.
3. Perseverează. Continuă cu alocarea de timp, special pentru acest obiectiv. Copiilor le place predictibilitatea deci anunță-i din timp când mami (sau tati) se va concentra pe proiectul său. Vor fi, probabil, tantrum-uri și momente în care vei vrea să renunți. Dar gândește-te că atunci când copiii văd că părinții lucrează cu plăcere, e o probabilitate mai mare ca și ei să-și împlinească pasiunile profesionale când vor fi adulți.
4. Sărbătorește micile victorii. Arată-le celor din jur în ce etapă ai ajuns și fă-i părtași la reușitele tale. Explică-le copiilor (chiar și celor micuți) că ei sunt cei mai importanți pentru tine dar că munca este parte din viața ta și vrei să îți placă modalitatea prin care câștigi acei bani necesari traiului.
Citește toate articolele despre
Fara categorieDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Fara categorie
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.md