Distribuie
Idei de team building in pandemie: jocuri, activități creative
Team building-ul are scopul de a ajuta echipele să lucreze mai eficient împreună și de a identifica punctele minus și forte ale membrilor, pentru a construi o echipă puternică.
Deși conceptul își are originile în anii ’20, nu a apărut în Republica Moldova decât pe la începutul anilor 2000, când agențiile de turism au început să ofere pachete corporate de excursii. Acestea aveau diverse activități în program pentru a spori motivația angajaților. Ulterior, a ajuns să fie o parte importantă a pachetului de beneficii pe care le primesc și așteaptă angajații de la jobul lor.
În acest articol vei afla:
- Cum poți gestiona echipele care lucrează de la distanță.
- Ce idei de team building poți implementa în pandemie.
- De ce este important team building-ul?
Cum să ții împreună o echipă care lucrează la distanță
Dacă înainte echipele aveau ședințe zilnice față în față pentru a pune „țara la cale”, odată cu pandemia au fost nevoite să se găsească alte metode pentru a menține comunicarea.
Deși munca remote prezintă numeroase avantaje, managementul angajaților ce lucrează de acasă vine la pachet cu multe provocări. Stabilirea unui nivel optim de încredere, gestiunea procrastinării și comunicarea deschisă sunt necesare pentru o colaborare eficientă.
Majoritatea metodelor folosite de companii pentru motivarea angajaților pot fi aplicate și virtual. De exemplu:
1. Comunicarea frecventă și oferirea de feedback.
2. Implementarea unui program de recunoaștere a eforturilor angajaților.
3. Oportunități de dezvoltare pentru angajați.
4. Accent mai mare pe rezultate decât pe deadline-uri.
5. Organizarea unor ședințe zilnice de „check-in”.
În plus, trebuie să se țină cont și de faptul că acum oamenii petrec cea mai mare parte dintr-o zi în fața monitorului și nu mai există o separare între timpul de lucru și timpul personal. Iar asta poate duce la oboseală, scădere a atenției și chiar burnout.
Tocmai de aceea este important să poți organiza diverse activități de tip team building pentru echipa ta, care să acopere nevoile angajaților tăi, dar și nevoile companiei per ansamblu.
Idei de team building în pandemie
Trebuie menționat faptul că multe dintre aceste activități presupun utilizarea platformelor de conferințe video precum Zoom, Slack sau Google Hangouts pentru a facilita participarea grupului la team building. Există multe platforme ca acestea disponibile gratuit dacă echipele tale nu folosesc deja un tip de sistem de conferințe video. Iată câteva sfaturi pentru a începe:
Sparge gheața în întâlnirile online
Stabilirea unei activități de a sparge gheața pentru a elibera tensiunea din fiecare zi de lucru este vitală pentru a te asigura că tu și echipa ta începeți ziua cu energie pozitivă. Luați cinci minute înainte de ședințe pentru ca liderii de echipă să se gândească la câteva întrebări adresate membrilor lor. Important este să fie cât mai trăsnite, pentru un rezultat cu adevărat amuzant!
Pune bazele unui club de carte
Stabilește o listă de recomandări de lectură pe baza sugestiilor echipei tale care vizează atingerea obiectivelor voastre de lucru. Amintește-le coechipierilor tăi constant să citească de pe listă cărțile, pentru a te asigura că sunteți cu toții la zi cu privire la noile cunoștințe dobândite. Poți inclusiv să creezi sondaje pentru a determina câștigătorul după anumite perioade.
Provocați-vă între voi la o seară de jocuri
Optează pentru jocuri care oferă provocări în care trebuie să lucrezi în echipă pentru a câștiga. Și apoi, încearcă să faci provocarea respectivă cât mai competitivă posibil, pentru a garanta că toată lumea dorește ca să-și arate abilitățile bune de lucru în echipă. Încercearcă să recompensezi cele mai bune echipe pentru a-i motiva și pe ceilalți.
Paint n ’Sip
Acest tip de activitate a devenit populară în ultimii ani și nu e nevoie de prea mult talent, însă oferă mult amuzament. Participanții pot alege orice tip de vopsea sau acuarelă și vinul pe care îl au la îndemână, aleg un subiect împreună și îl pictează.
Karaoke de pandemie
Dacă echipa ta e pusă pe șotii și pe distracție, poți încerca o seară de karaoke prin conferințele video. Poți intra rapid pe YouTube pentru a găsi versiuni instrumentale ale melodiilor preferate și veți cânta toată noaptea.
Cel mai bun fundal
Indiferent dacă se aleg fundaluri grafice virtuale sau cele din viața reală, provoacă-ți echipa să găsească cel mai bun background posibil. Dacă folosești aplicația Zoom, cu atât mai bine, căci are o funcție care permite utilizatorilor să încarce orice imagine dorită pe care să o folosească pentru un fundal virtual.
Cele mai bune abilități Photoshop
Alegeți de comun acord o temă precum posterele de film sau de benzi desenate și apoi urmăriți echipa care își creează propriile versiuni cele mai amuzante.
Războiul GIF-urilor
Foarte simplu și super distractiv, tot ce trebuie să faci este să îți provoci angajații într-un război deschis al GIF-urilor, astfel încât să se poată bucura de gloria lor atunci când se luptă între ei.
Încercați extensia Netflix Party
Popularul serviciu de streaming beneficiază de o extensie Google Chrome care permite grupurilor sau echipelor să vizualizeze un film sau o emisiune în același timp, în timp ce pot discuta despre acesta.
De ce e important team building-ul
În principal, activitățile de team building oferă atât companiilor cât și angajaților numeroase avantaje suplimentare, pe lângă aspectele legate de comunicare.
La nivel de bază, consolidarea echipei permite oamenilor să se cunoască mult mai bine, prin prisma intereselor lor, punctele forte și punctele slabe și modul în care comunică, printre altele.
Însă ceea ce demonstrează cu adevărat importanța activităților de team building într-o companie este relația dintre team building și randament, productivitate, comunicare, loialitate, performanță și implicarea angajaților. Iată beneficiile pe care le poți obține odată cu implementarea activităților de consolidare a echipei:
• Socializarea între membrii echipei îmbunătățește tiparele de comunicare cu peste 50%, aducând schimbări pozitive prin interacțiunea colegilor în afara locului de muncă.
• Implementarea activităților de team building este una dintre cele mai bune metode de a facilita comunicarea între angajați, îmbunătățind în mod direct succesul echipei tale.
• Companiile ai căror angajați se simt implicați emoțional cresc de 2.5 ori mai mult față de concurenții lor cu un angajament redus în rândul angajaților lor.
• Echipele virtuale pot performa mai bine decât echipele din membri care se văd constant la birou, dacă primesc suficient suport, comunicare și sunt implicate în activități de team building online.
• Echipele care comunică des în conjuncturi informale se bucură de o rată crescută a performanței echipei.
• Camaraderia promovează loialitatea grupului și devotamentul față de muncă al angajaților.
În cele din urmă, activitățile de teambuilding pot ajuta pentru a le aminti angajaților tăi că munca nu este doar despre ei - este vorba despre întregul grup din care fac parte. Când ești încurajat să faci ceva împreună, mai degrabă decât de unul singur, ajungi să simți că aparții colectivului din compania ta și că ajungi să contribui la succesul companiei.
Concluzie
Gestionarea unei echipe la distanță este o sarcină dificilă care necesită multă concentrare pentru a asigura o productivitate mare. Majoritatea angajaților obișnuiau să socializeze la locul de muncă, dar, din cauza pandemiei, sunt obligați să ducă o viață de lucru separată de colectivul lor de colegi. Dar există o mulțime de moduri în care echipa ta se poate lega chiar și atunci când lucrați de la distanță.
Team building-ul merită încercat în fiecare echipă, iar dacă managerul nu vine cu o propunere, angajații pot veni ei cu ideile proprii. Într-un moment în care angajații trebuie să se simtă conectați mai mult ca niciodată, experiențele pe care le împărtășesc îi ajută să meargă mai departe, împreună.
Citește toate articolele despre
Fara categorieDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Fara categorie
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.md