Distribuie
Care vor fi meseriile viitorului și cum să te pregătești pentru acestea
Dacă în articolul trecut am vorbit despre 5 meserii care vor dispărea în viitor, astăzi ne-am gândit să abordăm un subiect care ridică multe semne de întrebare și anume: care vor fi meseriile viitorului și cum să ne pregătim pentu acestea.
Un studiu facut de cei de la Dell Technologies, arată că 85% din job-urile care vor exista în perioada anului 2030, nu au fost încă inventate.
Chiar și așa, un lucru este cert: Ofertele viitoare de locuri de muncă vor fi legate de tendițele care schimbă lumea de azi.
Știm cu toții că tehnologia evoluează rapid, iar domeniile de activitate din piața muncii trebuie și ele să țină pasul cu aceasta.
Cei de la Cognizant au analizat trendurile și domeniile de activitate ale lumii și au creat un raport cu 21 de job-uri care vor apărea în viitor.
Echipa Undelucram.md a analizat acest raport, iar cu acestă ocazie vrem să vă prezentăm și vouă câteva dintre aceste meserii:
Specialist în securitate cibernetică
Așa cum era de așteptat, primele job-uri ale viitorului vor apărea în domeniul IT.
Marile companii IT, dar și nu numai, vor avea nevoie de specialiști în zona de securitate cibernetică.
Cei din cadrul Centrului Național de Securitate Cibernetică din UK (NCSC) sunt de părere că un astfel de specialist trebuie să fie foarte bine pregătit din punct de vedere tehnic.
Ca și criterii obligatorii pe care ar trebui să le conțină CV-ul unui astfel de specialist sunt:
- Experință în zona de dezvoltare de software și hacking cibernetic.
- Adaptabil în rezolvarea sarcinilor de echipă.
Ofițer de risc pentru mașini inteligente
Odată ce inteligența artificială va evolua și va face parte din viața noastră, un astfel de job va fi o necesitate.
Ca și ofițer de risc, sarcina principală va fi reprezentată de verificarea și analizarea punctelor de risc a mașinilor sau a roboților inteligenți.
În cazul de față este de nevoie de cunoștințe avansate de programare și robotică.
Totodată, acest specialist poate coordona și o echipă de ingineri în astfel de cazuri, iar ca și soft skills importante putem enumera: colaborare în echipa, experiență în zonă de leadership etc.
Manager în proiectare Smart Home
Casele inteligente nu mai sunt o noutate pentru noi în ziua de astăzi. Odată cu evoluția acestora, va apărea o nouă poziție superioară inginerului sau arhitectului tradițional.
Acest manager va trebui să coordoneze echipa de arhitecți și ingineri din cadrul proiectului de construcție a unei case.
Acesția vor lucra direct cu clienții, iar misiunea lor va fi să se asigure că echipa pe care o va coordona, va integra cele mai noi tehnologii pentru a scoate maximul din acel proiect.
Ca și cunoștințe importante în CV-ul acestei poziții, putem menționa noțiunile și principiile arhitecturii tradiționale, dar și abilitatea de a fi la curent cu noile tendințe în domeniu.
Designer Voice UX
În zona de IT, sunetele sau mai bine spus, vocea, reprezintă un mecanism foarte important în comunicarea om-tehnologie.
Generația noastră a cunoscut până acum doar două voci ale asisteților virtuali : „Siri Voice” și „Alexa Voice”.
Deși funcționale, foarte multe voci spun că acestea au nevoie de îmbunătățiri majore, de la pronunțarea corectă a cuvintelor până la creativitatea conversației.
Tocmai de aceea, un astfel de designer va crea și integra un set de tool-uri și algoritmi pentru ca vocea viitorului tău asistent virtual sa fie cât mai aproape de perfecțiune.
Cu siguranță aceast specialist va avea nevoie de cel puțin o diplomă în lingvistică, dar și experiență în zona de programare și design.
Specialist în protecția idențității virtuale
Într-o lume în care piața de știri și informație este controlată în mare măsură de „fake news”, un astfel de specialist va reprezenta o necesitate în viitor.
Marile companii și nu numai, se pot folosi de abilitățile unui astfel de specialist pentru a apăra și demonstra veridicitatea știrilor care umblă prin presă și în mediul online despre acea companie sau persoană.
După spusele celor de la Cognizant, un astfel de specialist va lucra „din umbră”, în spatele ușilor inchise. El va colabora cu alți specialiști seniori în domeniu pentru a găsi și implementa noi strategii de dezvoltare a imaginii brandului.
Un astfel de specialist trebuie să aibă o cultură generală vastă, dar și abilități foarte bune în zona de PR și marketing.
Concluzii
Acestea sunt doar câteva din job-urile care, cel mai probabil, le vom vedea pe piața muncii în următorii 15-20 de ani.
După cum ai putut vedea, pe lângă expriență, fiecare job menționat în acest articol a avut un element comun și anume: munca în echipă.
Acest soft skill foarte important, va fi necesar în CV-ul tău în cazul în care vrei să urmezi astfel de poziții.
Toți angajatorii vor căuta oameni care vor relaționa foarte bine cu echipa, dar și cu celelalte departamente din cadrul companiei.
În final sperăm că acest articol te-a ajutat să înțelegi cum va evolua piața muncii în următorii ani și cum să te adaptezi din punct de vedere profesional pentru aceasta.
Până data viitoare ne poți scrie în comentarii: Tu ce „job al viitorului” îți dorești să urmezi?
Citește toate articolele despre
Fara categorieDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Fara categorie
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.md