Share
Rundă de finanțare de 1 Milion Euro pentru rețeaua WhereWeWork. Fonduri pentru A.I. și extindere regională.
Finanțare de un milion de euro pentru Undelucram.md - platforma care își propune să transparentizeze piața locală a muncii. Află cum au fost obținuți banii
Undelucram.md, una dintre cele mai mari comunități pentru angajați din Republica Moldova, a încheiat o rundă de finanțare de tip late-seed de un milion de euro. Investiția va fi utilizată pentru continuarea dezvoltării algoritmilor de machine learning și AI pentru a continua extinderea în Europa Centrală și de Est, Asia și Africa.
Lead investor în această rundă a fost Sofia Angels Ventures, un fond de investiții din Bulgaria care a investit 400.000 de euro. S-au alăturat fondul de investiții Gapminder VC (200.000 de euro, a treia investiție în Undelucram), Head North (200.000), platforma de coinvestiții în startup-uri de tehnologie SeedBlink (100.000 de euro, follow-on) și un business angel (100.000 de euro).
„Undelucram a dezvoltat un business cu un model de creștere cu foarte mare potențial de scalare în domeniul resurselor umane datorită creării unui mod nou de interacționa, unul transparent, între angajatori și angajați. Ne-a plăcut foarte mult faptul că echipa cunoaște foarte bine serviciile de marketing digital, dar și domeniul tehnologic și cel al resurselor umane, își asumă riscuri și vrea să progreseze rapid. Credem că această investiție ne poate oferi un bun return on investment, planul de dezvoltare este realist și validat de piață“, a spus Milen Ivanov, Managing Partner Sofia Angels Ventures.
„Am investit pentru a treia oară în Undelucram, pentru că acest business se potrivește foarte bine viziunii noastre de a susține startup-urile tech românești care dezvoltă soluții inovatoare și care scalează la nivel internațional. Undelucram este o companie românească cu una dintre cele mai ample prezențe în afara țării, având operațiuni în 14 țări și trei continente, dar totodată o companie care revoluționează piața muncii prin transparentizare. Oamenii își doresc o carieră și nu doar un salariu, iar informațiile oferite de Undelucram ajută angajații și viitori angajați să afle date esențiale despre companii și să își atingă mai ușor acest obiectiv“, a afirmat Sergiu Roșca, partener fondator GapMinder VC.
Undelucram.md face parte din rețeaua de comunități pentru angajați WhereWeWork.com, prima platformă fiind lansată în 2011 în România de către antreprenorul Costin Tudor. Pornind de la comunitatea din România, Costin Tudor a creat o rețea regională de platforme de employer branding și recrutare online. Până acum, Undelucram a atras patru runde de investiții în valoare totală de două milioane de euro, celelalte finanțări fiind în 2017, 2019 si 2021.
„Aceasta este cea de-a patra rundă de investiții încheiată de Undelucram și ne bucură că avem alături parteneri de lungă durată, parteneri care ne-au oferit încredere și a doua și a treia oară și care știu că îndeplinirea unui vis precum transparentizarea pieței muncii este posibil în mulți ani. Vom continua să ne extindem regional, să investim în propria tehnologie de inteligență artificială, dar mai ales, vom continua să oferim informații care chiar să facă diferența pentru utilizatorii noștri, fie că vorbim de angajați, viitori angajați sau angajatori“, a spus Costin Tudor, CEO al platformelor Undelucram.
Undelucram oferă informații despre angajatori, salarii, beneficii și modul în care se desfășoară interviurile de angajare. Platforma are cea mai mare comunitate online a angajaților din România și una dintre cele mai importante din zona Europa Centrală și de Est, cu peste 1,5 milioane de angajați pe platformă la nivel regional.
Managementul companiei vizează ca la finalul 2024 să înregistreze peste 4 milioane de utilizatori și o mie de clienți. Compania a început să se extindă în afara României în 2019, inițial în Europa Centrală și de Est, iar din 2022 și în afara Europei. Astfel, în prezent rețeaua are operațiuni în 14 țări: România, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Ucraina, Moldova, Cehia, Polonia și zona MENA (Algeria, Egipt, Maroc, Tunisia, Arabia Saudită și Emirate Arabe Unite). De asemenea, compania se va extinde pe piețe noi din Asia.
„ Datorită rolului nostru de investitori în tehnologie, am fost martori ai impactului remarcabil pe care conținutul generat de utilizatori îl are asupra unor industrii consacrate. Undelucram a creat o afacere solidă, care este poziționată strategic pentru a influența și a dezvolta și mai mult piața de recrutare online și de employer branding. Comunitatea noastră de investitori a realizat dedicarea și potențialul de business al echipei, reafirmându-și sprijinul pentru viziunea Undelucram de a se extinde în diverse zone geografice ”, a afirmat Andrei Dudoiu, Managing Partner al SeedBlink.
Platformele Undelucram sunt în limba locală și sunt adaptate fiecărei țări. Comunitatea funcționează pe un model business-to-business bazat pe abonament anual, iar serviciul este disponibil atât în zona de Employer Branding, cât și în cea de recrutare online. Platforma are la bază algoritmi de machine learning și date agregate despre utilizatori, date care potrivesc interesele candidaților din piața muncii cu cele ale angajatorilor.
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
International
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.md contributors