3 metode pentru a evita delăsarea când lucrezi de acasă

02.02.2023
2 min
3 metode pentru a evita delăsarea când lucrezi de acasă

Share

De ani buni oamenii visează să-și schimbe jobul de la birou într-unul remote, în care să poată lucra confortabil din fotoliul de acasă și să-și configureze programul după cum simt.

A venit pandemia și a făcut acest lucru posibil pentru mulți dintre noi.

Dar încă de dinainte de pandemie, noi intuiam pericolele lucrului de acasă. Cum, de exemplu, o dimineață cu vreme ploioasă conjugată cu lipsa de interacțiune socială te puteau transforma dintr-o persoană cu multă energie de lucru într-una care se complace în delăsare.

Îți vom recomanda, deci, din experiența noastră de work from home câteva trucuri prin care să eviți delasarea tipică muncii remote, inclusiv prin vestimentație:

 

1. 100 de secunde de sport pentru începutul zilei

Un antrenament scurt de dimineață poate îmbunătăți starea de spirit prin creșterea endorfinelor și prin conexiunea cu corpul tău. Este un remediu eficient împotriva pericolului de delăsare în munca de acasă.

Însă nu trebuie să te angajezi în programe extenuante de fitness, cu ore întregi petrecute în sală sau jogging săptămânal.

Așadar, te sfătuim să îți stabilești un obiectiv realist, cum ar fi 100 de secunde de antrenament în fiecare dimineață. Chiar și în acest timp scurt se poate face suficientă mișcare pentru a-ți începe ziua într-un mod energic.

Tipul de exerciții și combinarea acestora sunt la alegerea ta. Poți începe cu 2-3 exerciții de forță, cum ar fi genuflexiuni, abdomene sau flotări, sau cu exerciții de mobilitate. Ceea ce contează este să practici acest comportament cu consecvență.

 

2. Îmbracă-te și acasă în hainele de birou 

Lasă pijamaua de somn pentru somn. Blugii, cămașa și ploverul te vor trigger-ui să ieși din starea de dormitare pe canapea și să intri mai ușor în cea de office. La fel și rochițele și bijuteriile preferate.

Bonus Tip: poți chiar să lucrezi încălțat în casă. Îți poți cumpăra o pereche de teniși care să nu părăsească niciodată perimetrul locuinței tale.

 

Recently added salaries

 

3. Întrerupe-ți lucrul la fiecare 2 ore cu o plimbare de 20 minute

Indiferent dacă ești un neo-rural care lucrează la laptopul de ultimă generație din casa de chirpici a bunicilor, sau un iubitor de urban care citește acest articol din inima orașului, ieși la o plimbare!

Ești deja (dacă prin magie ne-ai urmat deja sfaturile) în hainele de office. Așa că ia-ți pantofii de stradă și ieși la o plimbare de 20 de minute pe bulevardul/ ulița preferată.

Îți va da un reset sănătos atât la stare, cât și la subiectele de ruminație profesională.

 

EXTRA: Dă LogOut la ziua de lucru tot prin vestimentație 

Pentru a încheia ziua de lucru cu adevărat și pentru a nu lua cu tine acasă problemele de la locul de muncă, folosește un trigger vestimentar. Îndepărtează ceasul sau demachiază-te. Acest ritual simbolic de tranziție te ajută să te separi de rolul profesional și să îți păstrezi granițele personale bine definite.

 

Edward Norton a spus într-un interviu:

„O pereche de cizme prăfuite te pot trigger-ui să intri într-un rol mai ușor și mai repede decât orice indicație regizorală.”

 

Sfatul Undelucram.md: Ieși din rolul profesional la final de zi cu ajutorul aceluiași mecanism. Lucrul de acasă poate fi confortabil, dar, fără un ritual de tranziție, poți avea probleme cu delimitarea dintre viața personală și cea profesională. Poți crea un ritual personal cu ajutorul textului de mai sus.


 

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitments costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.md contributors